Decembrie...

Trec zilele, lunile, parca mai repede ca niciodata..
Imi vine sa scriu..'..iar este Decembrie'.. Este o luna minunata, plina de veselie si de miros de scortisoara, plina de cadouri si colinde. Parca acum e singura perioada din an cand observ oamenii pe strada mai alerti, mai fericiti, mai entuziasti.
Oricum iti este viata in Decembrie ai putere sa zambesti mai des decat in restul anului. E o magie aparte...
Matei are 2 ani si 2 luni, deja Craciunul prinde contur si in viata lui ca fiind ceva special, ce asteptam cu totii. Intelege ca exista Mos Craciun si crede ca zilele astea umbla pe la Mall dupa cadouri pentru el.. Ne-a surprins asocierea Mos Craciun - Mall insa e cumva logic ca si Mosul sa cumpere din acelasi loc din care cumparam  si noi..:) E atat de mic dar prins in consumatorism.
As fi vrut sa ii povestesc de Fabrica lui Mos Craciun de la Polul Nord, despre spiridusii care fac jucarii pentru copii, despre sania magica a Mosului care zboara din casa in casa de Ajun.. Mall-ul mi-a luat-o inainte... Dar sa nu credeti ca am abandonat lupta..seara de seara mai incerc..
Am sa retraiesc prin el magia si emotia surprizei.. mi-l imaginez in fata bradului impodobit, cu ochii mari, albastri, incercand sa cuprinda in mintea lui nevinovata tot acest pachet de senzatii.. Va fi si pentru noi o lectie buna, sa ne intoarcem in draga copilarie, cand ne bucurau lucrurile mici, sentimentele modeste dar reale.
El e un motiv sa fac prajituri proaspete nu sa le cumpar, el e un motiv sa cant colinde si sa visez cu ochii deschisi asa cum o faceam demult..
Va doresc si voua un Decembrie de basm..

2011..

Nu am mai scris de multa vreme, din lipsa de timp, chef, nicidecum din lipsa de subiecte si cand spun subiecte vorbesc despre tot ce inseamna minunata si ampla odisee din care fac parte de 1 an si 4 luni.
2011 a fost un an de detasare; m-am detasat de stiri, de politica, de profesie, de planuri si m-am dedicat studiului. Am studiat si studiez cai de a fi o mama buna, sau macar peste ani cand voi privi spre Matei sa simt ca la un moment dat am facut ce trebuia sa fac.
In 2011 am primit foarte multe sfaturi, majoritatea nedorite sau cerute, despre rolul meu, despre cum tratez o raceala, o febra, despre cate mese, unde, cum si mai ales de ce. Toate astea cu scopul bine stabilit de a-mi surpa o fundatie cladita cu multa truda, nopti nedormite si lacrimi varsate pe la colturi de camera, in timpul somnului de pranz al copilului.
Tot in 2011 mi-am mascat tristeti si dezamagiri pentru ca este imposibil ca cei mai frumosi si adanci ochi albastri sa te vada trista, dezamagita. Asa am invatat sa cant, sa ma joc si sa fac orice mutra caraghioasa imi venea in cap doar de dragului sufletului nevinovat care imi umple viata de fericire. Pentru el lumea inseamna pielea calda a mamei, vocea lina care ii canta si bratele care ii alunga orice neajuns.
Am invatat ca nu conteaza cine incepe sau termina o cearta, cine are sau nu dreptate ci conteaza cum trecem peste, cum ne imbratisam si mergem mai departe, impreuna ca o familie.
Am invatat ca e ok sa spui "nu mai pot' apoi sa te ridici si sa o iei de la capat, am invatat ca pot spune 'mi-e greu' fara sa simt ca nu sunt o mama buna, am invatat sa cer ajutorul si sa accept ca nu sunt supraom desi Doamne cat de tare mi-as fi dorit. .sa am 4 maini, 4 picioare..si am descoperit ca desi nu sunt atasate corpului meu le am..sunt sotul meu, mama, tata..
A fost un an frumos insa extrem de greu...