2011..

Nu am mai scris de multa vreme, din lipsa de timp, chef, nicidecum din lipsa de subiecte si cand spun subiecte vorbesc despre tot ce inseamna minunata si ampla odisee din care fac parte de 1 an si 4 luni.
2011 a fost un an de detasare; m-am detasat de stiri, de politica, de profesie, de planuri si m-am dedicat studiului. Am studiat si studiez cai de a fi o mama buna, sau macar peste ani cand voi privi spre Matei sa simt ca la un moment dat am facut ce trebuia sa fac.
In 2011 am primit foarte multe sfaturi, majoritatea nedorite sau cerute, despre rolul meu, despre cum tratez o raceala, o febra, despre cate mese, unde, cum si mai ales de ce. Toate astea cu scopul bine stabilit de a-mi surpa o fundatie cladita cu multa truda, nopti nedormite si lacrimi varsate pe la colturi de camera, in timpul somnului de pranz al copilului.
Tot in 2011 mi-am mascat tristeti si dezamagiri pentru ca este imposibil ca cei mai frumosi si adanci ochi albastri sa te vada trista, dezamagita. Asa am invatat sa cant, sa ma joc si sa fac orice mutra caraghioasa imi venea in cap doar de dragului sufletului nevinovat care imi umple viata de fericire. Pentru el lumea inseamna pielea calda a mamei, vocea lina care ii canta si bratele care ii alunga orice neajuns.
Am invatat ca nu conteaza cine incepe sau termina o cearta, cine are sau nu dreptate ci conteaza cum trecem peste, cum ne imbratisam si mergem mai departe, impreuna ca o familie.
Am invatat ca e ok sa spui "nu mai pot' apoi sa te ridici si sa o iei de la capat, am invatat ca pot spune 'mi-e greu' fara sa simt ca nu sunt o mama buna, am invatat sa cer ajutorul si sa accept ca nu sunt supraom desi Doamne cat de tare mi-as fi dorit. .sa am 4 maini, 4 picioare..si am descoperit ca desi nu sunt atasate corpului meu le am..sunt sotul meu, mama, tata..
A fost un an frumos insa extrem de greu...

Un gand...

Astazi e ultima zi de octombrie, o zi mohorata, friguroasa care ma duce cu gandul la o camera calduroasa, un pat mare, un pahar de vin rosu si un somn adanc intre perne parfumate...

Despre Huidu..

Simt nevoia sa scriu despre Huidu..Nu sunt o consumatoare fidela de Cronica insa cand prindeam ocazia savuram cu placere emisiunea. Nu vreau sa comentez reactiile presei la cumplitul accident provocat de Serban Huidu la fel cum mi-e greu sa imi maginez drama familiilor care si-au pierdut oamenii dragi, insa ce ma frapeaza este lipsa oricarei urme de umanitate, de decenta, de solidaritate nu doar fata de omul Huidu ci si fata de cei 3 morti care si-au pierdut statutul de oameni si au devenit victimele vedetei TV.  Se fac teste, se arunca ipoteze, acuze, se injura (ce am citit pe blogul lui Huidu mi-a dat fiori), ce emit sentinte, s.a.m.d.
Ieri Huidu a anuntat ca se retrage din prim-planul Cronicii din respect pentru cele 3 victime si familiile acestora.. Retragerea lui din viata publica nu aduce, dupa umila mea parere, nicio urma de consolare familiilor indoliate ci doar multa multa satisfactie celor care l-au improscat cu noroi in ultimele zile...
Sunt convinsa ca emisunea nu va avea acelasi parfum din simplul motiv ca cei doi (Huidu&Gainusa) functioneaza perfect in 'cuplu' si asa se va pierde un concept unic de emisiune..
Din nefericire de cei 3 morti nu va mai pomeni nimeni in cateva saptamani..pentru ca tot din nefericire ei nu au contat niciodata..
Asa s-a consumat, pe scurt si bineinteles in conceptia mea, o drama umana, o lovitura de destin dura... care i-a marcat pe vecie pe cei implicati. Noi, telespectatorii am urmarit un show ieftin lipsit de orice fel de profesionalism sau bun simt..

La multi ani pui scump!

Pe 2 octombrie 2010 la 8:43 se nastea Matei, astazi face 1 anisor:).
Este o zi emotionanta pentru noi, a fost un an foarte plin..de iubire, de zambete, de lacrimi, de lectii de viata, de schimbare a prioritatilor dar mai ales de maturizare.
Iti multumim Matei pentru ca ne luminezi viata, pentru rasul senin de fiecare dimineata, pentru imbratisarile calde si nevinovate pe care uneori nu le meritam...Mami si tati iti promit sa-ti fie alaturi mereu, sa te aline, sa te iubeasca neconditionat si sa iti ofere toata linistea si siguranta de care ai nevoie.

2 days to go..

N-am mai activat de ceva vreme..motive ar fi cu zecile, de la lipsa constanta de timp pana la starile de lene maladiva care ma cuprind uneori fara urma de regret..Duminica plecam in concediu, in Praga cu mici escapade in Viena si Berlin..E prima iesire din tara de cand am nascut si evident o asteptam cu sufletul la gura..vom merge fara Matei, ceea ce imi provoaca o usoare stare de melancolie insa cred cu putere si in nevoia parintilor de a se regasi, de a se dedica doar unul altuia. Vom cutreiera strazi, vom asculta zgomotul noptii imbratisati si probabil ne vor lacrima ochii de dorul puiului nostru..:)

Matei spune 'mama'..o spune razand timid constient de cata bucurie imi provoaca. E la varsta cand constientizeaza frica, cand crede ca despartirile de noi sunt definitive asa ca ne ocupam mereu sa simta ca suntem alaturi de el si ca niciodata nu va fi singur. Cand suntem amandoi langa el este incredibil de fericit. Cand se simte 'amentintat' intinde mainile spre tati, stie ca acolo strans in brate nimeni si nimic nu-i poate face rau.
Fiecare zi este incredibila, schimbarile sunt majore atat la nivelul comportamentului sau cat si senzorial, afectiv.. E greu de crezut ca au trecut 10 luni jumatate, ca am trecut atat de repede de la starea de panica si neputinta la experienta si siguranta in absolut tot ce facem relationat cu el. E fantastic cum privirea lui debusolata transmite acum sentimente..

Astazi...doar pentru tine!

An dupa an fericirea capata noi valente, noi trairi, se intensifica cu fiecare experienta traita, se graveaza mai adanc pe tabloul inimii, toate pentru a-i asigura nemurirea...
Astazi sunt 3 ani de cand am spus DA, de cand ne-am promis unul altuia ca vom fi jumatati nu perfecte ci perfectibile, ca ne vom face fiecare zi o mica sarbatoare...
Da iubitule, stiu ca a fost si greu, uneori inca mai este, insa ceea ce conteaza sunt sufletele noastre care inca fierb de iubire, sunt diminetile cand furam 10 minute pentru o imbratisare si mai ales cei doi ochi albastri, mari si nevinovati care de 9 luni de zile ne-au transformat viata intr-o experienta de o maturitate incredibila si ne-au invatat pe amandoi noi semnificatii ale notiunii de dragoste..
La multi ani iubire!

Viata in parc

Stau singura in parc, pe o banca si ma surprinde analizand oamenii care imbogatesc peisajul.. Sunt cateva cupluri de tineri care se saruta patimas, se privesc cu dragoste si probabil isi promit lucruri de care probabil vor uita; in dreapta mea, o tanara bruneta, mignona isi roaga amica sa ii faca o fotografie... este fericita, zambeste.. acea poza cu siguranta va ajunge la baiatul din vis:).
Sunt si oameni singuri, batrani care sufland greu isi amintesc de vitalitatea apusa uitandu-se la tinerii pe biciclete care zdruncina murmurul copacilor..
E coplesitor cand ma gandesc ca fiecare om care trece pe langa mine are o poveste a lui, are vise si suferinte care il fac unic..
In copilarie parcul era lumea mea de poveste unde imi traiam cu fascinatie nebuniile; in adolescenta a devenit complicele care mă ajuta sa ascund o tigara interzisa..
Acum e locul linistit unde imi aduc copilul pentru o gura de oxigen si un iz de proaspat..