Stau singura in parc, pe o banca si ma surprinde analizand oamenii care imbogatesc peisajul.. Sunt cateva cupluri de tineri care se saruta patimas, se privesc cu dragoste si probabil isi promit lucruri de care probabil vor uita; in dreapta mea, o tanara bruneta, mignona isi roaga amica sa ii faca o fotografie... este fericita, zambeste.. acea poza cu siguranta va ajunge la baiatul din vis:).
Sunt si oameni singuri, batrani care sufland greu isi amintesc de vitalitatea apusa uitandu-se la tinerii pe biciclete care zdruncina murmurul copacilor..
E coplesitor cand ma gandesc ca fiecare om care trece pe langa mine are o poveste a lui, are vise si suferinte care il fac unic..
In copilarie parcul era lumea mea de poveste unde imi traiam cu fascinatie nebuniile; in adolescenta a devenit complicele care mă ajuta sa ascund o tigara interzisa..
Acum e locul linistit unde imi aduc copilul pentru o gura de oxigen si un iz de proaspat..