A fost Pastele..am sarbatorit Sfanta Inviere, care parca in fiecare an e altfel.
Anul acesta am fost cu sotul meu si inca un cuplu la Manastirea Hadambu; e o locatie superba, la vreo 20 km de Iasi, cred ca unul din putinele locuri unde simti ca esti printre cele sfinte. E unul din locurile care merita vizitate.
Idem ca si Nasterea Domnului, Invierea Sa comporta forme antice de bagatelizare; nu reusesc sa inteleg cine este Iepurasul de Paste si ce naiba cauta in magazine, pe rafturi, in reclame, in tigaie..care iepuras fratilor?
Nu e oare mai simplu sa ceri un cadou decat sa tot inventam/copiem americanisme?
La slujba de Inviere afli toate mondenitatile din ultima luna, vezi cine s-a mai cuplat cu cine; cand ajungi acasa te indopi cu tot ce gasesti in/pe frigider, inghiti linguri, furculite, fugi repede la Urgente si gata Pastele.
Nu sunt o tipa foarte "bisericoasa" insa mi-e teribil de dor de traditii, se semnificatii profunde ale unor gesturi si asta pentru ca traim era vitezei si a automatizarilor. O slujba de Inviere ar trebui sa insemne liniste sufleteasca, pace, solidaritate umana; un post ar trebui sa insemne sacrificiu nu delicatese fara carne,lactate, oua; sunt atat de aglomerate bisericile de Paste, iar dupa...liniste, cate 2,3 credinciosi, cu capetele plecate, care cer indurare..in cimitire e plin de lumini..dupa..unul sau doua morminte ingrijite si luminate.
Intotdeauna am crezut ca notiunea de credinta, practicarea ei, e un mijloc subliminal de a stabili o ordine a lucrurilor; noi oamenii ca sa nu ne invartim haotic prin univers trebuie sa fim ancorati de ceva iar credinta ne oferea acel adapost. Nu vreau sa ma gandesc cum ar arata minunata noastra Planeta in absenta ei.