N-am mai activat de ceva vreme..motive ar fi cu zecile, de la lipsa constanta de timp pana la starile de lene maladiva care ma cuprind uneori fara urma de regret..Duminica plecam in concediu, in Praga cu mici escapade in Viena si Berlin..E prima iesire din tara de cand am nascut si evident o asteptam cu sufletul la gura..vom merge fara Matei, ceea ce imi provoaca o usoare stare de melancolie insa cred cu putere si in nevoia parintilor de a se regasi, de a se dedica doar unul altuia. Vom cutreiera strazi, vom asculta zgomotul noptii imbratisati si probabil ne vor lacrima ochii de dorul puiului nostru..:)
Matei spune 'mama'..o spune razand timid constient de cata bucurie imi provoaca. E la varsta cand constientizeaza frica, cand crede ca despartirile de noi sunt definitive asa ca ne ocupam mereu sa simta ca suntem alaturi de el si ca niciodata nu va fi singur. Cand suntem amandoi langa el este incredibil de fericit. Cand se simte 'amentintat' intinde mainile spre tati, stie ca acolo strans in brate nimeni si nimic nu-i poate face rau.
Fiecare zi este incredibila, schimbarile sunt majore atat la nivelul comportamentului sau cat si senzorial, afectiv.. E greu de crezut ca au trecut 10 luni jumatate, ca am trecut atat de repede de la starea de panica si neputinta la experienta si siguranta in absolut tot ce facem relationat cu el. E fantastic cum privirea lui debusolata transmite acum sentimente..