Am sa ating astazi un subiect delicat insa foarte important pentru dezvoltarea oricarui individ: dependenta parintilor de copii. Ma refer aici la parintele care da nastere unui copil pentru a-si da siesi o noua sansa; copilul din pacate nu va trai viata sa ci va ajuta la reconstructia unei vieti ratate sau incomplete. De cele mai multe iti dai seama mult prea tarziu ca ai fost folosit si ca nu existi ca individ. Ca sa fiu perfect inteleasa, nu insinuez ca un parinte ar face acest lucru constient sau cu rautate ori premeditare.
Copilul trebuie lasat sa isi traiasca viata, sa inteleaga ce inseamna impasurile vietii, sa i se permita sa-si mute cuibul, sa-si incerce norocul, sa piarda si sa castige. Parintele trebuie sa fie un prieten, un sfatuitor si la nevoie un umar care indruma, nu critica..
Ma uit la Matei, este inca foarte mic insa ma gandesc...poate viitorul lui nu este aici in tara..si m-as bucura sa nu fie asa..pentru binele lui..Simt un gol cand ma gandesc, dar niciodata nu l-as forta sa se rateze doar ca sa-l am aproape...E copilul meu..nu accesoriul meu..